VESTIGII ROMÂNEŞTI ÎN CAPITALA ISTORICĂ A
BUCOVINEI
Dacă doriţi să vedeţi toate stilurile arhitectonice, care au existat în
ultimele secole în Europa, nu trebuie să cheltuiţi banii pentru călătorii
îndepărtate. E suficient să parcurgeţi pe jos străzile din partea veche a
oraşului Cernăuţi şi veţi vedea aici stiluri începând cu empiricul din perioada
împăratului Napoleon şi terminând cu stilul sovietic din timpurile lui Iosif
Stalin, de la liniile melodioase ale barocului clasic până la construcţia
edilitară primitivă din deceniile lui Nikita Hruşcov. Cernăuţiul mai este
caracteristic şi prin faptul că numai în acest oraş din Ucraina pot fi văzute
clădiri în stil neobrâncovenesc. Călătoria o puteţi începe din Piaţa Centrală a
Cernăuţiului, unde la 1847 a fost construită clădirea impunătoare a Primăriei în
stilul clasicismului târziu. Dacă o veţi lua pe str. Kobyleanska (fosta
Domnească), atunci la intersecţia ei cu str. Alexandru cel Bun veţi vedea încă
un exemplu de clasicism – o clădire semirotundă, cu coloane sobre şi
balcon.
Priviţi din Piaţă de-a lungul str. Ruska (fosta Română) şi veţi vedea
la o anumită distanţă clădirea bisericii greco-catolice, construite încă în 1821
în stil empiric pe banii boierului Turcul, a cărui origine era legată de cazacii
zaporojeni. De fapt biserica se afla la capătul unui drum construit în 1816,
care se termina acolo. El a fost continuat abia atunci când după seceta din 1865
la Cernăuţi a bântuit o foamete însoţită de tifos, holeră şi ciumă. Din cauza
acestor boli infecţioase au murit peste 2.000 de persoane. În fiecare zi erau
îngropaţi zeci de morţi, iar cimitirul a fost mutat departe de oraş, pe locul
unui imaş întins. Pentru a nu rătăci pe ulicioarele întortocheate, strada a fost
prelungită pe lângă biserică spre cimitirul creştin şi cel iudaic. În prezent
cimitirul creştin ocupă o suprafa ţă de 21 ha, cel evreiesc fiind ceva mai mic.
Acolo, în oraşul mort sau, cum spun evreii, în casa veşniciei pot fi văzute
diferite stiluri arhitectonice – de la cel mauritan până la funcţionalism. În
prezent acesta reprezintă un teritoriu rezervat pe str. Zelena, un muzeu sub cer
liber, care a devenit obiect al cercetărilor savanţilor. Or, numărul
monumentelor funerare, care prezintă valoare artistică, ajunge la câteva mii.
Dar să revenim la biserica greco-catolică care, în anii -30 ai secolului trecut,
adică după 115 ani, a fost lărgită şi înălţată după proiectul cunoscutului om de
artă Volodymyr Zalozeţki (de altfel, deputat în Parlamentul României), dar deja
în stilul barocului ucrainean, care sa dezvoltat încă din timpurile hatmanului
Ivan Mazepa.
Contemporan al lui Mazepa a fost şi sfântul domnitor moldovean Constantin
Brâncoveanu, care de asemenea a contribuit la dezvoltarea unui stil denumit mai
târziu în cinstea lui. În 1714, la Istanbul, turcii l-au executat pe Brâncoveanu
împreună cu patru fii ai lui pentru că l-a ajutat pe ţarul Petru I în lupta
împotriva turcilor şi n-a vrut să renunţe la credinţa sa creştinească. Dar
urmaşii nu l-au uitat. După primul război mondial, când se căutau noi stiluri,
arhitecţii români au aplicat un stil naţional, denumit neobrâncovenesc. Mergeţi
puţin mai departe pe str. Rusca şi veţi vedea biserica Sf. Nicolae, construită
în acest stil.
Biserica a fost proiectată, iar construcţia ei a început încă în anii -20 ai
secolului trecut, dar din lipsă de fonduri lucrările au fost oprite, fiind
reluate abia peste zece ani. La proiect au fost aduse modificări esenţiale.
Autorii lor au fost arhitecţii Radijevski, Ionescu şi Alexandru Ivanov, acesta
fiind pe atunci arhitectul principal al Mitropoliei Bucovinei. A fost anunţat un
concurs pentru realizarea catapeteasmei. L-au câştigat pictorul de icoane Paul
Molda din Bucureşti şi sculptorul Dumitrescu-Lowendal, care a executat lucrările
în lemn. Treizeci de vitralii au fost executate de către pictorul Chirovici din
Bucureşti, iar carcasele pentru ele de cernău- ţeanul Wilhelm Sviderski. Gardul
a fost realizat de către meşterul cernăuţean Alexandru Mankovski, după proiectul
arhitectului Ionescu.
Clopotele, cu o greutate de 948 şi 592 kilograme, au fost turnate la firma
lui Friedrich Henig din Transilvania şi instalate la 2 noiembrie 1938 în
clopotniţa construită sub conducerea meşterului cernăuţean Teodor Ogonovski.
Biserica a fost sfinţită în ziua de 6 decembrie 1939. Astfel, aici pot fi văzute
stilul brâncovenesc, unele elemente ale Renessans-ului italian şi procedee
tipice româneşti în compoziţia ornementală a lăcaşului. Stilul brâncovenesc,
care a devenit o continuare a modernismului austriac, dar deja pe fundal
naţional românesc, poate fi văzut şi în aşanumita clădire a preoţilor de pe str.
Koţiubynsky, peste drum de reşedinţa mitropoliţilor bucovineni (în prezent
corpurile Universităţii Naţionale din Cernăuţi) şi pe multe alte străzi ale
oraşului, deoarece atunci se construiau anual câte 180 şi chiar 280 de clădiri,
pentru a le da oamenilor de lucru în perioada crizei economice mondiale. Clă-
dirile în stil brâncovenesc şi neorom ânesc pot fi recunoscute uşor după
înfrumuseţarea şi ornamentele care amintesc de podoabele portului popular
românesc, dar şi după coroanele masive şi semirotunde, care le unesc. Primul
război mondial, acea “nuntă sângeroasă a Europei”, a luat şi mijloacele, şi
specialiştii. În condiţiile crizei trebuiau căutate forme arhitectonice mai
simple, mai ieftine. Asemenea stil de tranziţie de la modern la funcţionalism
(la noi el este numit tot mai des constructivism) a fost art-decorul, apărut în
Franţa. Întrucât România avea atunci relaţii strânse cu Franţa, iar firmele
franceze au participat la construcţiile din Cernăuţi, stilul artdecor poate fi
văzut şi în oraşul nostru, de exemplu, pe str. Kobyleanska, 33, precum şi în
alte părţi ale oraşului.
În acea perioadă funcţionalismul era un stil încă nou, neîntâlnit mai înainte
şi, după cum îmi povestea scriitorul Myhailo Ivasiuk, tatăl autorului
nemuritorului cântec “Ruta roşie”, asemenea clădiri, ca cea a Institutului de
Medicină de pe str. Popovici din apropierea pieţei de pe str. Armatei Roşii,
policlinicii de pe str. Şkilna, Casei Ofiţerilor, cum s-a numit ea în perioada
sovietică, i-au impresionat foarte tare pe cern ăuţeni prin aspectul lor
deosebit. Prima dintre clădirile numite mai sus era destinată unui cămin, cea
de-a doua – sindicatelor, iar a treia trebuia să devină centru al culturii şi
literaturii române. Acest din urmă edificiu reprezenta un complex compus din
trei clădiri şi urma să se întindă de-a lungul întregii pieţe din faţa
teatrului, cuprinzând şi Casa Populară Evreiască, în care se afla în prezent
Palatul Central de Cultură din Cernăuţi. Se presupune că a existat o astfel de
înţelegere, însă noua conducere a comunităţii evreieşti a protestat, refuzând să
vândă clădirea. După cum mi-a povestit odată un ziarist român, au avut loc chiar
câteva procese judiciare la Cernăuţi şi Bucureşti, însă fără nici un rezultat.
Din această cauză edificiul din Piaţa Teatrului este asimetric, cu o aripă mai
lungă decât alta, centrul pomenindu-se deplasat.
Afară de aceasta, au avut loc procese îndelungate cu Universitatea, care
susţinea că terenul îi aparţine, şi a consimţit să-l cedeze doar atunci când i
s-a promis că în schimb va fi construită biblioteca universitară, ceea ce s-a şi
făcut pe locul fostului cimitir austriac. Construcţia bibliotecii, însă, a fost
finalizată mai târziu de arhitectul sovietic Vodeanski.
În ceea ce priveşte Palatul cultural al românilor, la construcţia căreia şi-a
dat concursul Fondul religionar, deoarece banii fuseseră cheltuiţi pentru
judecăţi, s-a reuşit să se construiască doar una din cele trei clădiri.
Celelalte două aşa au şi rămas doar pe hârtie. În scuar, pe locul unde urmau să
fie ele, în prezent se înalţă monumentul lui Mihai Eminescu.
S-ar părea că această clădire în stilul constructivismului strică aspectul
Pieţei Teatrului, deoarece clădirea acestuia a fost construită în 1905 în stil
baroc, Casa Populară a evreilor în 1908 cu motive ale arhitecturii evreieşti,
tradiţionale, iar Camera de comerţ şi meşteşuguri (în prezent clădirea
administrativă a Institutului de Medicină) în 1912, în stil modern. În realitate
liniile sombre şi formele netede ale constructivismului din perioada postbelică
subliniază, evidenţiază şi mai mult frumuseţea ornamentelor pompoase de pe
faţadele clădirilor din epoca anterioară. Şi nu întâm-plător arhitectul Alexei
Şciusev, originar din Chişinău, autorul Mausoleului lui V.I. Lenin din Moscova,
a numit Piaţa Teatrului din Cernăuţi drept una dintre cele mai frumoase pieţe
mici din Europa.
Pentru a nu pierde clădirea Teatrului, arhitecţii români au găsit o soluţie
foarte înţeleaptă şi originală – ei au săpat pământul şi au adâncit piaţa cu 1,5
metri. În felul acesta ei vizual parcă au ridicat clădirea Teatrului, deşi ea se
afla şi fără asta mai sus de nivelul străzii. Însă după ce piaţa a fost
înconjurată din toate părţile de clădiri, Teatrul devenea mai puţin observat şi
şi-ar fi pierdut rolul de clădire principală a pieţii. Ce-i drept, arhitecţii
din perioada lui Leonid Brejnev, nişte copământeni de ai lui din regiunea
Dnepropetrovsk, au stricat puţin aspectul: ei au nivelat substanţial malurile şi
au schimbat forma felinarelor care parcă îi conduceau pe oameni spre teatru. Se
întâmplă, ca unele clădiri în stil brâncovenesc şi constructivist să stea
alături, aşa cum se poate vedea pe str. Universităţii, acolo unde ea face la
stânga, spre cinematograful “Cernăuţi”. Clădirea acestuia a fost construită în
1877 în stil mauritan, fiind odinioară sinagoga principală a Cernăuţiului.
Clădirea a fost distrusă în timpul războiului şi reconstruită prin anii -50
drept primul cinematograf cu ecran lat din Ucraina. Dacă privim la aceste două
clădiri vecine, se creează impresia că ne aflăm într-un colţişor pitoresc al
Bucureştiului. Aşa ceva nu veţi vedea nicăieri în altă parte în toată
Ucraina.
Cernăuţiul mai este original şi prin faptul că în el pot fi văzute peste o
sută de zei şi zeiţe greco-romane sub formă de basoreliefuri, sculpturi bombate,
mozaicuri etc. Cam acelaşi o fi şi numărul leilor, păsărilor,
şerpilor-Cunoscătorii sus- ţin că aşa ceva n-o să întâlniţi nicăieri în altă
parte în Europa. Dar acestea nu-s toate minunăţiile cu care se mândreşte
străvechiul şi mereu tânărul oraş, care la 8 octombrie 2008 îşi va sărbători
jubileul de 600 de ani de la prima sa atestare documentară, care poartă
amprentele domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. A vizita Cernăuţiul şi a nu
vedea măreţia reşedinţei mitropoliţilor bucovineni este ca şi cum ai călători în
capitala Italiei nu l-ai vedea pe Papa de la Roma. Multe vestigii de arhitectură
ale Cernăuţiului încă rămân în aşteptarea cercetătorilor.
Vasily Selezinka
Sursa:
Revista Arcasul
Cititi si:
Cernauti – Palatul unde s-a votat Unirea cu Tara. Istoric si 30 de
Fotografii
Vizionati aici Albumele de Fotografii
Basarabia-Bucovina.Info
Dati un “Like” Paginii de Facebook
Basarabia-Bucovina.Info 
