joi, 31 ianuarie 2013

La pas prin Cernauti



VESTIGII ROMÂNEŞTI ÎN CAPITALA ISTORICĂ A BUCOVINEI

Dacă doriţi să vedeţi toate stilurile arhitectonice, care au existat în ultimele secole în Europa, nu trebuie să cheltuiţi banii pentru călătorii îndepărtate. E suficient să parcurgeţi pe jos străzile din partea veche a oraşului Cernăuţi şi veţi vedea aici stiluri începând cu empiricul din perioada împăratului Napoleon şi terminând cu stilul sovietic din timpurile lui Iosif Stalin, de la liniile melodioase ale barocului clasic până la construcţia edilitară primitivă din deceniile lui Nikita Hruşcov. Cernăuţiul mai este caracteristic şi prin faptul că numai în acest oraş din Ucraina pot fi văzute clădiri în stil neobrâncovenesc. Călătoria o puteţi începe din Piaţa Centrală a Cernăuţiului, unde la 1847 a fost construită clădirea impunătoare a Primăriei în stilul clasicismului târziu. Dacă o veţi lua pe str. Kobyleanska (fosta Domnească), atunci la intersecţia ei cu str. Alexandru cel Bun veţi vedea încă un exemplu de clasicism – o clădire semirotundă, cu coloane sobre şi balcon.
Priviţi din Piaţă de-a lungul str. Ruska (fosta Română) şi veţi vedea la o anumită distanţă clădirea bisericii greco-catolice, construite încă în 1821 în stil empiric pe banii boierului Turcul, a cărui origine era legată de cazacii zaporojeni. De fapt biserica se afla la capătul unui drum construit în 1816, care se termina acolo. El a fost continuat abia atunci când după seceta din 1865 la Cernăuţi a bântuit o foamete însoţită de tifos, holeră şi ciumă. Din cauza acestor boli infecţioase au murit peste 2.000 de persoane. În fiecare zi erau îngropaţi zeci de morţi, iar cimitirul a fost mutat departe de oraş, pe locul unui imaş întins. Pentru a nu rătăci pe ulicioarele întortocheate, strada a fost prelungită pe lângă biserică spre cimitirul creştin şi cel iudaic. În prezent cimitirul creştin ocupă o suprafa ţă de 21 ha, cel evreiesc fiind ceva mai mic. Acolo, în oraşul mort sau, cum spun evreii, în casa veşniciei pot fi văzute diferite stiluri arhitectonice – de la cel mauritan până la funcţionalism. În prezent acesta reprezintă un teritoriu rezervat pe str. Zelena, un muzeu sub cer liber, care a devenit obiect al cercetărilor savanţilor. Or, numărul monumentelor funerare, care prezintă valoare artistică, ajunge la câteva mii. Dar să revenim la biserica greco-catolică care, în anii -30 ai secolului trecut, adică după 115 ani, a fost lărgită şi înălţată după proiectul cunoscutului om de artă Volodymyr Zalozeţki (de altfel, deputat în Parlamentul României), dar deja în stilul barocului ucrainean, care sa dezvoltat încă din timpurile hatmanului Ivan Mazepa.

Contemporan al lui Mazepa a fost şi sfântul domnitor moldovean Constantin Brâncoveanu, care de asemenea a contribuit la dezvoltarea unui stil denumit mai târziu în cinstea lui. În 1714, la Istanbul, turcii l-au executat pe Brâncoveanu împreună cu patru fii ai lui pentru că l-a ajutat pe ţarul Petru I în lupta împotriva turcilor şi n-a vrut să renunţe la credinţa sa creştinească. Dar urmaşii nu l-au uitat. După primul război mondial, când se căutau noi stiluri, arhitecţii români au aplicat un stil naţional, denumit neobrâncovenesc. Mergeţi puţin mai departe pe str. Rusca şi veţi vedea biserica Sf. Nicolae, construită în acest stil.

Biserica a fost proiectată, iar construcţia ei a început încă în anii -20 ai secolului trecut, dar din lipsă de fonduri lucrările au fost oprite, fiind reluate abia peste zece ani. La proiect au fost aduse modificări esenţiale. Autorii lor au fost arhitecţii Radijevski, Ionescu şi Alexandru Ivanov, acesta fiind pe atunci arhitectul principal al Mitropoliei Bucovinei. A fost anunţat un concurs pentru realizarea catapeteasmei. L-au câştigat pictorul de icoane Paul Molda din Bucureşti şi sculptorul Dumitrescu-Lowendal, care a executat lucrările în lemn. Treizeci de vitralii au fost executate de către pictorul Chirovici din Bucureşti, iar carcasele pentru ele de cernău- ţeanul Wilhelm Sviderski. Gardul a fost realizat de către meşterul cernăuţean Alexandru Mankovski, după proiectul arhitectului Ionescu.

Clopotele, cu o greutate de 948 şi 592 kilograme, au fost turnate la firma lui Friedrich Henig din Transilvania şi instalate la 2 noiembrie 1938 în clopotniţa construită sub conducerea meşterului cernăuţean Teodor Ogonovski. Biserica a fost sfinţită în ziua de 6 decembrie 1939. Astfel, aici pot fi văzute stilul brâncovenesc, unele elemente ale Renessans-ului italian şi procedee tipice româneşti în compoziţia ornementală a lăcaşului. Stilul brâncovenesc, care a devenit o continuare a modernismului austriac, dar deja pe fundal naţional românesc, poate fi văzut şi în aşanumita clădire a preoţilor de pe str. Koţiubynsky, peste drum de reşedinţa mitropoliţilor bucovineni (în prezent corpurile Universităţii Naţionale din Cernăuţi) şi pe multe alte străzi ale oraşului, deoarece atunci se construiau anual câte 180 şi chiar 280 de clădiri, pentru a le da oamenilor de lucru în perioada crizei economice mondiale. Clă- dirile în stil brâncovenesc şi neorom ânesc pot fi recunoscute uşor după înfrumuseţarea şi ornamentele care amintesc de podoabele portului popular românesc, dar şi după coroanele masive şi semirotunde, care le unesc. Primul război mondial, acea “nuntă sângeroasă a Europei”, a luat şi mijloacele, şi specialiştii. În condiţiile crizei trebuiau căutate forme arhitectonice mai simple, mai ieftine. Asemenea stil de tranziţie de la modern la funcţionalism (la noi el este numit tot mai des constructivism) a fost art-decorul, apărut în Franţa. Întrucât România avea atunci relaţii strânse cu Franţa, iar firmele franceze au participat la construcţiile din Cernăuţi, stilul artdecor poate fi văzut şi în oraşul nostru, de exemplu, pe str. Kobyleanska, 33, precum şi în alte părţi ale oraşului.

În acea perioadă funcţionalismul era un stil încă nou, neîntâlnit mai înainte şi, după cum îmi povestea scriitorul Myhailo Ivasiuk, tatăl autorului nemuritorului cântec “Ruta roşie”, asemenea clădiri, ca cea a Institutului de Medicină de pe str. Popovici din apropierea pieţei de pe str. Armatei Roşii, policlinicii de pe str. Şkilna, Casei Ofiţerilor, cum s-a numit ea în perioada sovietică, i-au impresionat foarte tare pe cern ăuţeni prin aspectul lor deosebit. Prima dintre clădirile numite mai sus era destinată unui cămin, cea de-a doua – sindicatelor, iar a treia trebuia să devină centru al culturii şi literaturii române. Acest din urmă edificiu reprezenta un complex compus din trei clădiri şi urma să se întindă de-a lungul întregii pieţe din faţa teatrului, cuprinzând şi Casa Populară Evreiască, în care se afla în prezent Palatul Central de Cultură din Cernăuţi. Se presupune că a existat o astfel de înţelegere, însă noua conducere a comunităţii evreieşti a protestat, refuzând să vândă clădirea. După cum mi-a povestit odată un ziarist român, au avut loc chiar câteva procese judiciare la Cernăuţi şi Bucureşti, însă fără nici un rezultat. Din această cauză edificiul din Piaţa Teatrului este asimetric, cu o aripă mai lungă decât alta, centrul pomenindu-se deplasat.

Afară de aceasta, au avut loc procese îndelungate cu Universitatea, care susţinea că terenul îi aparţine, şi a consimţit să-l cedeze doar atunci când i s-a promis că în schimb va fi construită biblioteca universitară, ceea ce s-a şi făcut pe locul fostului cimitir austriac. Construcţia bibliotecii, însă, a fost finalizată mai târziu de arhitectul sovietic Vodeanski.

În ceea ce priveşte Palatul cultural al românilor, la construcţia căreia şi-a dat concursul Fondul religionar, deoarece banii fuseseră cheltuiţi pentru judecăţi, s-a reuşit să se construiască doar una din cele trei clădiri. Celelalte două aşa au şi rămas doar pe hârtie. În scuar, pe locul unde urmau să fie ele, în prezent se înalţă monumentul lui Mihai Eminescu.

S-ar părea că această clădire în stilul constructivismului strică aspectul Pieţei Teatrului, deoarece clădirea acestuia a fost construită în 1905 în stil baroc, Casa Populară a evreilor în 1908 cu motive ale arhitecturii evreieşti, tradiţionale, iar Camera de comerţ şi meşteşuguri (în prezent clădirea administrativă a Institutului de Medicină) în 1912, în stil modern. În realitate liniile sombre şi formele netede ale constructivismului din perioada postbelică subliniază, evidenţiază şi mai mult frumuseţea ornamentelor pompoase de pe faţadele clădirilor din epoca anterioară. Şi nu întâm-plător arhitectul Alexei Şciusev, originar din Chişinău, autorul Mausoleului lui V.I. Lenin din Moscova, a numit Piaţa Teatrului din Cernăuţi drept una dintre cele mai frumoase pieţe mici din Europa.

Pentru a nu pierde clădirea Teatrului, arhitecţii români au găsit o soluţie foarte înţeleaptă şi originală – ei au săpat pământul şi au adâncit piaţa cu 1,5 metri. În felul acesta ei vizual parcă au ridicat clădirea Teatrului, deşi ea se afla şi fără asta mai sus de nivelul străzii. Însă după ce piaţa a fost înconjurată din toate părţile de clădiri, Teatrul devenea mai puţin observat şi şi-ar fi pierdut rolul de clădire principală a pieţii. Ce-i drept, arhitecţii din perioada lui Leonid Brejnev, nişte copământeni de ai lui din regiunea Dnepropetrovsk, au stricat puţin aspectul: ei au nivelat substanţial malurile şi au schimbat forma felinarelor care parcă îi conduceau pe oameni spre teatru. Se întâmplă, ca unele clădiri în stil brâncovenesc şi constructivist să stea alături, aşa cum se poate vedea pe str. Universităţii, acolo unde ea face la stânga, spre cinematograful “Cernăuţi”. Clădirea acestuia a fost construită în 1877 în stil mauritan, fiind odinioară sinagoga principală a Cernăuţiului.

Clădirea a fost distrusă în timpul războiului şi reconstruită prin anii -50 drept primul cinematograf cu ecran lat din Ucraina. Dacă privim la aceste două clădiri vecine, se creează impresia că ne aflăm într-un colţişor pitoresc al Bucureştiului. Aşa ceva nu veţi vedea nicăieri în altă parte în toată Ucraina.

Cernăuţiul mai este original şi prin faptul că în el pot fi văzute peste o sută de zei şi zeiţe greco-romane sub formă de basoreliefuri, sculpturi bombate, mozaicuri etc. Cam acelaşi o fi şi numărul leilor, păsărilor, şerpilor-Cunoscătorii sus- ţin că aşa ceva n-o să întâlniţi nicăieri în altă parte în Europa. Dar acestea nu-s toate minunăţiile cu care se mândreşte străvechiul şi mereu tânărul oraş, care la 8 octombrie 2008 îşi va sărbători jubileul de 600 de ani de la prima sa atestare documentară, care poartă amprentele domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. A vizita Cernăuţiul şi a nu vedea măreţia reşedinţei mitropoliţilor bucovineni este ca şi cum ai călători în capitala Italiei nu l-ai vedea pe Papa de la Roma. Multe vestigii de arhitectură ale Cernăuţiului încă rămân în aşteptarea cercetătorilor.

Vasily Selezinka

Sursa: Revista Arcasul

Cititi si: Cernauti – Palatul unde s-a votat Unirea cu Tara. Istoric si 30 de Fotografii

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu